Scurt istoric

Istorie Aprilie 24, 2014
Satul Colţu-Cornii se află situat pe malul drept al râului Prut şi este unul dintre cele mai vechi din această zonă.
Biserica Parohiei Colţu-Cornii, comuna Grozeşti, judeţul Iaşi, este zidită între anii 1941-1949 pe locul vechii biserici.
În iunie 1941, în prima zi de război, un soldat, din neglijenţă a incendiat biserica veche.
În timpul războiului, preotul Ioan Pârţac, fost paroh de Sălăgeni, cu Filiala Colţu-Cornii, cu binecuvântarea Episcopului de Huşi Grigore Leu, a început o nouă biserică pe care a terminat-o în 1949. A fost târnosită de Episcopul Teofil al Romanilor şi Huşilor, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Este zidită din vălătuci sub formă de corabie cu contribuţia locuitorilor satului şi cu ajutorul special dat de morarul Vasile Zaverjinski, care a întocmit planul de construcţie şi a contribuit cel mai mult.
Preoţii slujitori la această biserică sunt:
 Ioan Pârţac 1949-1959
 Constantin Târlescu 1961-1964
 Ioan Iurcu 1964-1975
 Ioan Andrei Blidaru 1978-2002
Actualmente, biserica necesită reparaţii capitale, sunt necesare fonduri substanţiale, de care parohia nu dispune.